România dispută cel de-al treilea joc din Liga Națiunilor, la Vilnius, cu Lituania, joi, de la ora 21.45, în direct la Pro TV și în format liveblog pe www.prosport.ro. Cornel Țălnar, consilierul lui Cosmin Contra și omul care e desemnat să analizeze de la fața locului adversarii „tricolorilor”, a făcut un raport detaliat cu plusurile și minusurile Lituaniei, iar ProSport vă prezintă concluziile fostului tehnician al unor echipe ca U Cluj sau Dinamo.
„I-am dus raportul lui Contra cu meciul Muntenegru – Lituania. Eu sunt colaboratorul lui Cosmin cu aceste probleme. A bătut Muntenegru (n.red. – Muntenegru – Lituania, 2-0) fără drept de apel, dar și lituanienii au două – trei piese de care trebuie ținut cont. Dacă e mobilizare totală, cu trup și suflet, zic că nu avem cum să nu câștigăm”, a spus Țălnar pentru ProSport.
Fostul antrenor al lui Dinamo a detaliat: „Nu mi se pare un meci greu, dar trebuie luate toate măsurile. Nu trebuie tratați de sus. Ar fi chiar un antrenament bun înaintea partidei cu Serbia. E un mic dezavantaj că jucăm pe un teren sintetic. Știu că e periculos pentru că am fost la Chiajna, am jucat numai pe așa ceva. Sunt probleme dacă, Doamne ferește!, se accidentează careva, mare atenție!”.
Cernych, pericolul numărul unu
Consilierul lui Contra a identificat și jucătorul care poate pune cele mai mari probleme naționalei noastre: Fedor Cernych, căpitanul Lituaniei. Atacantul de 27 de ani evoluează la Dinamo Moscova și poate juca și pe flancul drept. „Am văzut și meciul lor cu Serbia (n.red. – Lituania -Serbia, 0-1) și chiar dacă sârbii au ratat un penalty sau au dat în bară de vreo trei ori, au avut și lituanienii ocazii mari pe final, tocmai că Serbia s-a delăsat. Puteau să egaleze. Sunt imprevizibili. Îl au pe Cernych, vârful lor de atac, foarte periculos. E căpitanul lor, la numărul 22 trebuie să fim atenți. Bine, mai au și alții…Lituania e arțăgoasă, rea, dar e limitată din pucnt de vedere tehnico-tactic. Încearcă să echilibreze valorile prin ambiție”, a încheiat Țălnar.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER